Mircea Lucescu a mai ajuns de două ori în sferturile Ligii Campionilor, cu Inter Milano și cu Galatasaray. De fiecare dată a fost eliminat. Antrenorul român încearcă pentru a treia oară să se califice în semifinalele Ligii. Numai că acum misiunea pare imposibilă.
În 1999, pe când o antrena pe Inter Milano, Lucescu a dat în sferturi peste Manchester United. A fost 2-0 pentru „diavoli” pe „Old Trafford” și 1-1 în retur, iar „Il Luce” a mai așteptat doi ani pentru o nouă calificare în sferturi. De această dată, în sezonul 2000-2001, românul era pe banca lui Galatasaray.
Adversarul, din nou unul foarte puternic: Real Madrid. După o victorie cu 3-2 acasă, turcii nu au mai putut face nimic pe „Bernabeu”, unde spaniolii au câștigat clar, cu 3-0. Încă un vis se spulbera pentru Mircea Lucescu. La distanță de zece ani, antrenorul român are o nouă oportunitate. De această dată, el are un atu important: experiența acumulată în tot acest timp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER